Previous
Next

Ce este Spondiloza Cervicală?

Spondiloza cervicală este o afecțiune foarte frecvent întâlnită în rândul persoanelor care petrec mult timp pe scaun, la birou. Se caracterizează prin degenerarea și slăbirea discurilor intervertebrale din zona cervicală. Spondiloza este denumirea generală care se referă la degenerarea coloanei vertebrale.

Cauzele spondilozei cervicale, cum și de ce apare?

Spondiloza apare ca urmare a înaintării în vârstă deoarece oasele și ligamentele din coloana vertebrală se uzează și își pierd din rezistență.

  • cauze genetice – dacă în familia ta există cazuri de persoane cu spondiloză, există șanse mai mari ca și tu să suferi de această afecțiune
  • vătămări bruște sau neașteptate – ca urmare a unei activități care necesită efort fizic, precum sportul, sau după ce ai suferit un accident rutier
  • fumatul sau consumul excesiv de alcool
  • obezitatea
  • realizarea frecventă a unor mișcări care supun coloana vertebrală la tensiune, precum conducerea mașinii fără pauză pe parcursul mai multor ore
  • Sedentarismul și poziția vicioasă, adaptată, la statul la birou a mai multor ore fără pauză.

Care sunt simptomele spondilozei cervicale?

Primul semn care te poate duce cu gândul la faptul că ai putea avea spondiloză este durerea. Pentru început, aceasta poate fi mai intensă când petreci mult timp în picioare sau când ești obosit și poate dispărea după ce te odihnești. În timp, însă, durerea poate persista pentru perioade lungi dacă este neglijată.

Simptomele cele mai des întâlnite sunt:

  • Dureri de cap
  • Stări de amețeală
  • Prestezii – furnicături la nivelul brațelor și al umerilor
  • Probleme la / în menținerea echilibrului
  • Rigiditate și dificultăți de mișcare la nivelul gâtului și al membrelor superioare

Care este tratamentul pentru spondiloza cervicală?

Există mai multe metode de tratare a spondilozei cervicale, iar medicul ți-o va recomanda pe cea care este cea mai potrivită pentru tine, în funcție de situația în care te afli. 

Fizioterapia reduce durerile pe care le resimți din cauza spondilozei, tonifiază musculatura vertebrală și contribuie la îmbunătățirea mobilității coloanei cervicale. Ședințele de fizioterapie trebuie făcute periodic pentru a avea efectul dorit.

Kinetoterapeutul îți va arăta ce exerciții să faci pentru a trata spondiloza deoarece mișcarea îmbunătățește circulația, reduce durerea și ajută la menținerea sau redobândirea mobilității coloanei. Exercițiile vor fi adaptate în funcție de condiția coloanei tale vertebrale fiind atribuit un program personalizat.

Cum poți preveni spondiloza cervicală?

Spondiloza este o afecțiune degenerativă, care evoluează odată cu trecerea timpului. Dacă cauza este genetică, nu se mai poate preveni, dar poti preveni declanșarea afecțiunii prin adoptarea unui stil de viață sănătos, care să evite sau să amâne instalarea spondilozei, prin a evita o postură incorectă a capului , prin a ridica greutăți și prin a avea o odihnă corespunzătoare.