Previous
Next

Ce sunt Entorsele?

O entorsă, cunoscută, de asemenea, ca o ruptură de ligamente, este o leziune cauzată de ruperea unuia sau a mai multor ligamente ale unei articulații în urma executării bruște a unei mișcări dincolo de limitele fiziologice.

Entorsele sunt de 3 tipuri:

  • Entorse de gradul I (entorse ușoare)
  • Entorse de gradul II (entorse moderate)
  • Entorse de gradul III (entorse severe)

Care sunt cauzele?

Cauzele entorselor sunt: stresul provocat corpului, dar și suprasolicitarea. În aceste situații, mușchii și articulațiile sunt obligate să efectueze mișcări pentru care nu sunt pregătite sau proiectate.

Care sunt simptomele?

Simptomele unei entorse se identifică prin vânătăi, durere, umflare și mișcare limitată în articulația afectată. O entorsă poate duce, de asemenea, la probleme de sănătate de lungă durată și rigiditate pe un termen lung, chiar și persistența umflăturii la suprasolicitare.

Care este tratamentul?

Fizioterapia este recomandată pentru calmarea durerii, reducerea inflamaţiilor articulare sau musculare, eliminarea contracturilor.

Kinetoterapia ajută printr-un program de exerciții personalizat pentru reeducarea mersului, tonifierea musculaturii, redobândirea echilibrului și dispariția edemului.

Cum poți să previi?

Prin exercițiile de streching efectuate înainte de exercițiile fizice, prin a practica un sport, dar și prin tonifierea musculaturii și a stabilizatorilor articulari. Un element important este găsirea unui echilibru în activitățile sportive. Acest echilibru necesită și recuperare/refacere.